In Evul Mediu succesul era considerat ca un prestigiu social si personal. Structura si tactica razboiului din timpuri facea ca energia si decizia individuala a leaderului, atat cat si prezenta sa in fruntea “echipei sale” constituia un element strategic esential. Prezenta lui Napoleon pe campurile de batalie presupun ca era resimtita atat de ai sai cat si de catre adversari. Este de deplorat disparitia acestui fenomen.
Functiile “sefului” au evoluat devenind tot mai rationale si automatizate, facand sa dispara personalitatea acestuia; calculul de rezultate substituidu-se intuitiei. “The big cheaf” devine un simplu lucrator de birou – o persoana usor de inlocuit…
Acest mecanism sau proces social minimizeaza rolul si pozitia sociala a antreprenorului capitalist. Or, in aceasta perioada de criza economica si de ne-incredere in sistemul actual de guvernare avem nevoie mai mult decat oricand de un stimulus, un choc endogen prin intermediul unor noi metode de productie, de comunicatie, gestionare a resurselor umane si capitalului fix sau dupa termenii marxisti a raportului si fortei de productie – formand impreuna superstructura societatii.
Modelul impersonal ameninta disparitia antreprenorilor in sinul organizatiilor moderne. Odata cu automatizarea progresului capitalist de catre tehnocratii organizaltiilor care urmaresc maximizarea eficientii structurii si a profitului degajat – prezentul model economic dezvolta in sine insasi radacinile disparitiei sale.
